Glaucomul la copii
Glaucomul este un termen folosit pentru a defini mai multe afectiuni oculare care au ca efect degradarea nervului optic si care, netratate, pot duce la deteriorarea vederii si chiar la pierderea acesteia.
Cauza principala o reprezinta cresterea presiunii intraoculare, cu afectarea nervului optic si orbire.
Clasificare
Glaucomul poate sa apara la orice varsta. In functie de aceasta, glaucomul poate fi clasificat in 3 grupe:
▪ glaucomul congenital
- prezent de la nastere,
- este o afectiune rara (1/10.000 nasteri),
- bilaterala in 75% din cazuri, afectand mai frecvent sexul masculin.
- se asociza cu anomalii genetice.
▪ glaucomul infantil
- se dezvolta intre 1 si 24 luni,
- poate fi unilateral in 40% din cazuri si bilateral, in 60% din cazuri,
- poate sa apara si ca urmare a unei boli sau a unui traumatism ocular, caz in care poarta denumirea de glaucom infantil secundar.
▪ glaucomul juvenil
- apare dupa varsta de 3 ani,
- evolueaza extrem de rapid,
- nu raspunde sau raspunde foarte greu la tratamentul medicamentos, acesta fiind motivul pentru care necesita, de cele mai multe ori, tratament chirurgical.
Simptome
De cele mai multe ori, pacientii cu glaucom nu prezinta simptome, insa sunt cateva semne care iti pot da de gandit:
- lacrimarea excesiva,
- fotofobia,
- durerile oculare,
- marirea neobisnuita a ochilor,
- inrosirea ochilor.
Diagnosticarea precoce a glaucomului este importanta, precum si prevenirea progresiei bolii prin controale oftalmologice repetate.
Conform World Health Organization, glaucomul este considerat a doua cauza de orbire din lume si principala cauza de orbire ireversibila.