Cum sa iti cureti corect lentilele ochelarilor
Atunci cand porti ochelarii in permanenta, pastrarea lentilelor curate reprezinta o adevarata provocare. Totusi, pentru a te bucura de o vedere clara este bine sa iti cureti lentilele ori de cate ori este nevoie.
Atunci cand cureti ochelarii de vedere, in special lentilele, trebuie sa te asiguri ca ai la indemana toate instrumetele necesare pentru acest lucru.
Sfaturi pentru intretinerea ochelarilor
• Sterge ochelarii cu solutii care nu contin alcool, deoarece acesta degradeaza si matuieste lentilele. Chiar daca ai la indemana servetele sau diferite materiale, evita sa le folosesti, deoarece acestea produc micro-zgarieturi pe suprafata lentilei.
• Nu curata lentilele cu produse de uz casnic!
• Scoate intodeauna ochelarii de la ochi cu ambele maini. In acest fel vei evita deformarea bratelor si a balamalelor.
• Evita purtarea ochelarilor pe cap. Acest obicei poate duce la deformarea ramei, dar si la zgarierea lentilelor.
• Nu intra cu ochelarii in apa marii. Apa sarata deterioreaza materialele si lentilele.
• Vara, din cauza temperaturilor ridicate, nu lasa ochelarii de vedere sau de soare in masina. Exista riscul ca lentilele sa se exfolieze si rama sa se deterioreze.
• Nu incerca sa faci ajustari ale ochelarilor acasa. Apeleaza la profesionisti ori de cate ori ai nevoie.
• Pentru rezultate optime, foloseste doar lavete din microfibra de la producatorii de lentile.
• Pastreaza-ti ochelarii intr-un toc special, intr-o lavetă din microfibra pentru a evita deteriorarea prin agitarea tocului.
Cum sa nu iti cureti ochelarii
Atunci cand nu au la indemana materialele necesare, multe persoane apeleaza la tot felul de solutii alternative pentu a-si curata lentilele ochelarilor. Iata ce nu ar trebui sa faci:
• Nu curata ochelarii de vedere cu solutii ce contin alcool. Acestea pot distruge tratamentele lentilei si le scad rezistenta.
• Nu curata ochelarii de vedere cu haina, servetele, hartie sau alte materiale. Risti sa iti zgarii lentilele si sa le afectezi tratementele, iar asta duce la scaderea calitatii si claritatii acestora.
Tine cont de aceste sugestii, iar ochelarii tai vor rezista in timp!